Reprezintă un început, un "semnal" încurajator că eşti pe calea cea bună, succesul unui plan dus la îndeplinire, exprimarea laturii feminine ori speranţă. Uneori, nou-născutul din vis poate fi mai mare sau mai mic decât te aştepţi, iar acest lucru reflectă aşteptările tale faţă de posibilităţile reale. Dicționar de vise-interpretare simboluri Visele transmit gândurile din adâncul fiecăruia, ceva ce refuză în timpul în care este treaz, astfel că cel mai bine își fac apariția când creierul lucrează în subconștient, moment în care scoate afară cele nebănuite. Daca in vis dintii se clatina, cad si te lasa cu o gaura de toata frumusetea, inseamna ca increderea in tine nu este la cote maxime. Dintii reprezinta simbolul puterii si al increderii, asa ca incearca sa schimbi ceva in aceasta privinta. Psihologii sustin ca ai putea sa incepi prin a mima increderea in tine. De multe ori visăm lucruri pe care nu le înțelegem atunci când ne trezim. Însă, visul cu o pisică îți transmite o stare de neliniște, având în vedere că există mai multe superstiții legate de aceste animale. Ei bine, potrivit specialiștilor, în cazul în care visezi că salvezi o pisică, înseamnă că vrei să-ți câștigi puterea și independența. Femeile au în mod frecvent coșmaruri privind infidelitatea partenerului de viață și acestea le pun de cele mai multe ori pe gânduri, pentru că emoțiile resimțite sunt destul de puternice, deși este vorba doar despre un vis. Experții susțin însă că visele despre ifidelitatea soțului sau a iubitului sunt de fapt un semn bun pentru relația voastră. Această interpretare este valabilă mai ales dacă visezi că dai pânza jos de pe tine; în acest caz s-ar putea spune că vei avea şanse de câştig, deoarece este semn că te cureţi de ceva negativ şi te vei simţi învingător asupra răului care îţi macină sufletul. CITEȘTE ȘI: CE ÎNSEAMNĂ CÂND VISEZI CĂ FACI DRAGOSTE. SEMNIFICAȚII ȘI INTERPETĂRI HX4e0l.

ce inseamna cand te vezi pe tine in vis